O recunoști? E divă, are milioane de fani și o voce superbă!
Loredana Groza este o prezență efervescentă în lumea muzicală a României, cântă, dansează, râde și se menține într-o formă de invidiat, deși a trecut de multă vreme de cei 20 de ani.
Loredana Groza este foarte atentă la alimentație, face mult sport și reușește să se mențină la același număr de kilograme. Și tenul arată impecabil, ridurile sunt aproape inexistente, iar cearcănele aproape că au “dispărut”. Artista frecventează clinicile de înfrumusețare unde-și face diverse tratamente pentru față și corp, iar elixirul tinereții pare că a fost decoperit de frumoasa artistă!
Cum arăta Loredana în urmă cu 20 de ani
Prima oară când a urcat pe o scenă a fost în anul 1986, timidă, dar încrezătoare că totul va fi bine. Și a fost! Mai târziu, însă, după anii 2000, Loredana Groza s-a schimbat destul de mult, ieșind la suprafață firea nonconformistă a ei. Aparițiile sale au început să fie din ce în ce mai sexy, la modă, având grijă de imaginea pe care o afișează în public și pe internet.
Iată cum arăta Loredana când era o artista în avânt al carierei!
Loredana Groza, o carieră de excepție și un trup de zeiță
În urmă cu 36 de ani, artista a pășit sfioasă pe scenă, fără să știe că în prezent va fi una dintre cele mai bune voci din țară. Chiar ea a povestit la un moment dat, despre cum erau vremurile respective și cât de mult s-a schimbat. Când avea 14 ani, cântăreața a participat la primul concurs tv, ”Steaua fără nume”, pe care l-a câștigat.
„A fost cumplit. Nu am vrut să spun nimănui că am participat pentru că mi-era ruşine. Arătam oribil. Toată viaţa m-am îndreptat către arta spectacolului, pentru că m-a ajutat să-mi depăşesc toate angoasele, timiditatea, faptul că eram o fată dintr-un orăşel mic, dintr-o familie modestă”, mărturisea ea, arată Adevărul.
Cum se menține Loredana
“Sportul, un regim alimentar sănătos și somnul sunt cele trei must-uri pentru a fi mereu în formă. Trebuie să îți balansezi regimul. Astfel încât, organismul tău să nu simtă lipsa niciunui component de care are nevoie ca să funcționeze normal. Trebuie să îl «păcălești» . De asta, am renunțat la dietele drastice pe care le consider absolut dăunătoare. Chiar dacă te ajută să pierzi în greutate foarte repede, la fel de repede pui kilogramele la loc, imediat ce începi să mânânci normal”, a declarat pentru feminis.ro.
Sursa foto: Arhiva Ciao